Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată Partea întâi

Romania

Când era mustrat de Dumnezeu, Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Trupul meu este neascultător, iar Tu mă mustri și mă judeci. Mă bucur de mustrarea și judecata Ta și chiar dacă Tu nu mă vrei, în judecata Ta, eu contemplu firea Ta sfântă și dreaptă. Când mă judeci, astfel ca alții să poată contempla firea Ta dreaptă prin judecata Ta, mă simt mulțumit. Dacă poate scoate la iveală firea Ta și poate permite ca firea Ta dreaptă să fie văzută de toate făpturile și dacă poate face iubirea mea pentru Tine mai pură, astfel încât să pot obține imaginea unuia care este drept, atunci judecata Ta este bună, căci astfel este și voia Ta milostivă. Știu că încă există o mare parte din mine care este răzvrătită și că încă nu sunt demn pentru a veni înaintea Ta. Îmi doresc ca Tu să mă judeci încă și mai mult, fie printr-un mediu ostil sau prin mari necazuri; indiferent de modul în care mă judeci, pentru mine este prețios. Iubirea Ta este atât de profundă și sunt gata să mă pun la dispoziția milei Tale fără cea mai mică plângere.” Acestea sunt cunoștințele lui Petru după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă, de asemenea, o mărturie a iubirii sale de Dumnezeu. Astăzi, voi ați fost deja cuceriți – dar cum se exprimă această cucerire în voi? Unii oameni spun: „Cucerirea mea este harul suprem și preamărirea lui Dumnezeu. Abia acum realizez că viața omului este lipsită de valoare și fără semnificație. A trăi este așa de inutil, aș prefera să fiu mort. Deși omul își petrece viața agitându-se, producând și crescând generație după generație de copii, omul în cele din urmă rămâne cu nimic. Astăzi, doar după ce am fost cucerit de Dumnezeu am văzut că nu există nicio valoare să trăiesc în acest mod; este cu adevărat o viață fără sens. Aș putea foarte bine să mor și să scap odată!” Pot astfel de oameni care au fost cuceriți să fie câștigați de Dumnezeu? Pot ei deveni exemple și modele? Astfel de oameni reprezintă o lecție în pasivitate, ei nu au aspirații și nu se străduiesc să se îmbunătățească! Deși ei se numără printre cei care au fost cuceriți, astfel de oameni pasivi sunt incapabili să fie desăvârșiți. În apropierea sfârșitului vieții sale, după ce fusese desăvârșit, Petru a spus: „O, Dumnezeule! Dacă aș mai trăi câțiva ani, mi-aș dori să obțin o iubire mai adâncă și mai pură față de Tine.” Când urma să fie răstignit pe cruce, în inima sa el se ruga: „O, Dumnezeule! Momentul Tău a sosit acum, momentul pe care l-ai pregătit pentru mine a sosit. Trebuie să fiu răstignit pentru Tine, trebuie să dau această mărturie pentru Tine și sper că iubirea mea poate satisface cerințele Tale și că poate deveni mai pură. Astăzi, faptul că pot să mor pentru Tine și să fiu răstignit pe cruce pentru Tine, este mângâietor și liniștitor pentru mine, căci nimic nu este mai satisfăcător pentru mine decât să pot fi răstignit pentru Tine și să Îți satisfac dorințele și să mă pot da Ție, să îmi pot oferi viața Ție. O, Dumnezeule! Ești așa de minunat! Dacă mi-ai permite să trăiesc, aș fi și mai dispus să Te iubesc. Atât timp cât trăiesc, Te voi iubi. Doresc să Te iubesc mai profund. Mă judeci, și mă mustri și mă încerci pentru că nu sunt drept, căci am păcătuit. Iar firea Ta dreaptă devine mai evidentă pentru mine. Aceasta este o binecuvântare pentru mine, căci pot să Te iubesc mai profund și sunt dispus să Te iubesc în acest mod chiar dacă Tu nu mă iubești. Sunt dispus să contemplu firea Ta dreaptă, căci aceasta mă face mai capabil să trăiesc o viață plină de semnificație. Simt că viața mea acum este mai semnificativă, căci sunt răstignit de dragul Tău și este semnificativ să mor pentru Tine. Totuși, nu mă simt satisfăcut, căci cunosc prea puține despre Tine, știu că nu Îți pot îndeplini complet dorințele și Te-am răsplătit prea puțin. În viața mea, am fost incapabil să mă întorc la Tine în întregime; sunt departe de aceea. Când mă uit în urmă la acest moment, mă simt atât de îndatorat față de Tine și nu am decât acest moment să îmi răscumpăr toate greșelile și toată iubirea pentru care nu Te-am răsplătit.”

Omul trebuie să urmărească să trăiască o viață plină de semnificație și nu ar trebui să fie satisfăcut cu circumstanțele sale actuale. Pentru a trăi după imaginea lui Petru, el trebuie să posede cunoștințele și experiențele lui Petru. Omul trebuie să urmărească lucruri care sunt mai înalte și mai profunde. El trebuie să urmărească o iubire mai profundă și mai pură a lui Dumnezeu și o viață care are valoare și semnificație. Doar aceasta este viață; doar atunci omul va fi la fel ca Petru. Trebuie să te concentrezi pe a fi proactiv față de intrarea ta în partea pozitivă și nu trebuie să îți permiți în mod docil să te lepezi de credință pentru o liniște de moment în timp ce ignori adevăruri mai profunde, mai specifice și mai practice. Iubirea ta trebuie să fie practică și trebuie să găsești moduri de a te elibera de această viață desfrânată, fără griji, care nu este diferită de cea a unui animal. Trebuie să trăiești o viață plină de semnificație, o viață de valoare, și nu trebuie să te păcălești sau să îți tratezi viața ca pe o jucărie cu care să te joci. Pentru toți cei care aspiră să-L iubească pe Dumnezeu, nu există adevăruri care nu pot fi obținute și nu există dreptate pentru care ei să nu poată rămâne de neclintit. Cum ar trebui să-ți trăiești viața? Cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu și să utilizezi această iubire pentru a-I satisface dorința? Nu există un lucru mai important în viața ta. Mai presus de toate, trebuie să ai astfel de aspirații și perseverență și nu ar trebui să fii precum acele persoane lipsite de energie și de putere. Trebuie să înveți cum să trăiești o viață plină de semnificație și să experimentezi adevăruri pline de semnificație și nu ar trebui să te tratezi superficial în acel mod. Fără să realizezi, viața ta va trece pe lângă tine; și după aceea, vei mai avea tu altă oportunitate de a-L iubi pe Dumnezeu? Poate omul să-L iubească pe Dumnezeu după ce e mort? Trebuie să ai aceleași aspirații și conștiință precum Petru; viața ta trebuie să fie plină de semnificație și nu trebuie să te joci cu tine însuți! Ca ființă umană și ca persoană care Îl caută pe Dumnezeu, trebuie să poți lua în considerare cu atenție modul în care îți tratezi viața, modul în care ar trebui să te oferi lui Dumnezeu, modul în care ar trebui să ai o credință mai semnificativă în Dumnezeu și modul în care, din moment ce Îl iubești pe Dumnezeu, ar trebui să-L iubești într-un mod care este mai pur, mai frumos și mai bun. Astăzi, nu poți fi mulțumit doar cu modul în care ești cucerit, ci trebuie să iei, de asemenea, în considerare calea pe care vei merge în viitor. Trebuie să ai aspirații și curajul de a fi desăvârșit și nu ar trebui să te consideri incapabil. Are oare adevărul favoriți? Poate adevărul să se opună în mod intenționat oamenilor? Dacă tu cauți adevărul, poate acesta să te copleșească? Dacă rămâi de neclintit pentru dreptate, aceasta te va doborî? Dacă aspirația ta este într-adevăr să cauți viața, poate viața să te ocolească? Dacă ești fără adevăr, nu este pentru că adevărul nu te recunoaște, ci deoarece tu stai departe de adevăr; dacă nu poți rămâne de neclintit pentru dreptate, nu este pentru că există ceva în neregulă cu dreptatea, ci pentru că tu crezi că nu se potrivește cu faptele; dacă nu ai câștigat viață după ce ai urmărit-o mulți ani, nu este pentru că viața nu are conștiință față de tine, ci pentru că tu nu ai conștiință față de viață și ai îndepărtat viața; dacă trăiești în lumină și ai fost incapabil de a câștiga lumina, nu este pentru că este imposibil ca lumina să strălucească asupra ta, ci pentru că nu ai dat atenție existenței luminii și astfel, lumina te-a părăsit în tăcere. Dacă nu cauți, atunci se poate spune doar că ești un gunoi fără valoare și nu ai curaj în viața ta și nu ai tăria de a rezista forțelor întunericului. Ești prea slab! Nu ești în stare să scapi de forțele Satanei care te asediază și ești dispus doar să duci acest tip de viață sigură și prudentă și să mori în ignoranță. Ce ar trebui să obții este căutarea ta de a fi cucerit; aceasta este misiunea ta obligatorie. Dacă ești mulțumit să fii cucerit, atunci tu îndepărtezi existența luminii. Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale pentru o desfătare de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!

Dumnezeu mustră și judecă omul deoarece este necesar pentru lucrarea Sa și, în plus, pentru că îi este necesară omului. Omul trebuie să fie mustrat și judecat și doar atunci poate el să obțină iubirea lui Dumnezeu. Astăzi, ați fost convinși complet, dar când întâlniți cel mai mic obstacol, aveți probleme; statura voastră este încă prea mică și încă trebuie să experimentați mai mult o astfel de mustrare și de judecată pentru a obține o cunoaștere mai profundă. Astăzi, aveți o oarecare adorație pentru Dumnezeu și vă temeți de Dumnezeu și știți că El este adevăratul Dumnezeu, dar nu aveți o mare iubire pentru El și cu atât mai puțin ați obținut o iubire pură; cunoștințele voastre sunt prea superficiale, iar statura voastră este încă insuficientă. Când întâlniți cu adevărat un mediu, voi încă nu ați fost martori, prea puțin din intrarea voastră este proactivă și nu aveți nicio idee despre cum să practicați. Majoritatea oamenilor sunt pasivi și inactivi; ei doar Îl iubesc în secret pe Dumnezeu în inimile lor, dar nu au niciun mod de a practica, nici nu le este clar care le sunt scopurile. Aceia care au fost desăvârșiți nu numai că posedă umanitate normală, dar sunt și stăpâniți de adevăruri care depășesc măsurile conștiinței și care sunt mai presus de standardele conștiinței; ei nu numai că își folosesc conștiința pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu, ci, mai mult decât atât, ei L-au cunoscut pe Dumnezeu și au văzut că Dumnezeu este minunat și vrednic de iubirea omului și că există atât de multă iubire în Dumnezeu încât omul nu poate să nu Îl iubească. Iubirea de Dumnezeu a acelora care au fost desăvârșiți este pentru a le îndeplini propriile aspirații. Iubirea lor este spontană, o iubire care nu cere nimic în schimb și care nu este un schimb. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu doar datorită cunoștințelor lor despre El. Unor astfel de oameni nu le pasă dacă Dumnezeu le acordă haruri și se mulțumesc doar cu a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei nu fac înțelegeri cu Dumnezeu, nici nu-și măsoară iubirea de Dumnezeu după conștiință: Tu mi-ai dat, deci Te iubesc și eu în schimb; dacă nu îmi dai, atunci nu am nimic să-Ți dau la schimb. Aceia care au fost desăvârșiți cred întotdeauna că Dumnezeu este Creatorul, că El Își îndeplinește lucrarea asupra lor, și că, din moment ce ei au această oportunitate și condiție și calificare de a putea fi desăvârșiți, căutarea lor ar trebui să fie să trăiască o viață plină de semnificație și că ei ar trebui să-L mulțumească. Este exact la fel cu ceea ce a experimentat Petru: când el era în punctul cel mai de jos, s-a rugat lui Dumnezeu și a spus: „O, Dumnezeule! Indiferent de moment sau de loc, știi că eu întotdeauna îmi amintesc de Tine. Indiferent de moment sau de loc, știi că vreau să Te iubesc, dar statura mea este prea mică, sunt prea slab și neputincios, iubirea mea este prea limitată și sinceritatea mea față de tine este prea puțină. În comparație cu iubirea Ta, eu sunt nedemn să trăiesc. Îmi doresc doar să nu fie în zadar viața mea și nu numai să Îți pot răsplăti iubirea, ci, mai ales, să pot dedica tot ce am Ție. Dacă Te pot mulțumi, atunci ca făptură, voi avea liniște sufletească și nu voi cere nimic mai mult. Deși sunt slab și neputincios acum, nu voi uita îndemnurile Tale și nu voi uita iubirea Ta. Acum, nu fac nimic mai mult decât să-Ți răsplătesc iubirea. O, Dumnezeule, mă simt îngrozitor! Cum Îți pot da înapoi iubirea din inima mea, cum pot face tot ce îmi stă în putință și cum pot fi în stare să Îți îndeplinesc dorințele și să fiu în stare să Îți ofer tot ceea ce am? Tu știi slăbiciunea omului; cum pot fi demn de iubirea Ta? O, Dumnezeule! Știi că am statura mică, că iubirea mea este prea puțină. Cum pot face tot ceea ce pot mai bine în acest tip de mediu? Știu că ar trebui să-Ți răsplătesc iubirea, știu că ar trebui să Îți dau tot ce am, dar astăzi statura mea este prea mică. Îți cer să îmi dai putere și să-mi dai încredere, astfel încât să fiu mai capabil de a avea iubire pură devotată Ție și să fiu mai capabil să dedic tot ce am Ție; nu numai că voi putea să-Ți răsplătesc iubirea, ci voi fi mai capabil să trăiesc mustrarea, judecata și încercările Tale și chiar și blesteme mai mari. Mi-ai permis să-Ți contemplu iubirea și sunt incapabil să nu Te iubesc și, deși sunt slab și neputincios azi, cum aș putea să Te uit? Iubirea, mustrarea și judecata Ta m-au făcut toate să Te cunosc, totuși mă simt, de asemenea, incapabil să Îți îndeplinesc iubirea, căci ești atât de măreț. Cum pot dedica tot ceea ce am Creatorului?” Astfel era cererea lui Petru, totuși statura sa era prea nepotrivită. În acest moment, el a simțit ca și cum un cuțit îi este răsucit în inimă și era în agonie; el nu știa ce să facă în astfel de condiții. Totuși, el a continuat să se roage: „O, Dumnezeule! Omul are o statură de copil, conștiința sa este slabă și singurul lucru pe care îl pot obține este de a-Ți răsplăti iubirea. Astăzi, nu știu cum să-Ți satisfac dorințele, sau cum să fac tot ce îmi stă în putință, sau cum să dau tot ce am, ori cum să dedic tot ce am Ție. Indiferent de judecata Ta, indiferent de mustrarea Ta, indiferent de ce îmi acorzi, indiferent ce iei de la mine, eliberează-mă de cea mai mică urmă de plângere față de Tine. De multe ori, când m-ai mustrat și judecat, am mormăit în sinea mea și eram incapabil de a obține puritatea sau de a-Ți îndeplini dorințele. Răsplata mea pentru iubirea Ta era născută din obligație și, în acest moment, mă urăsc și mai tare.” Faptul că Petru se ruga în acest mod era deoarece el căuta o iubire mai pură față de Dumnezeu. El căuta și implora și, în plus, se învinovățea și își mărturisea păcatele lui Dumnezeu. El se simțea îndatorat lui Dumnezeu și simțea ură față de sine însuși, totuși el era, de asemenea, oarecum trist și pasiv. El întotdeauna s-a simțit astfel, ca și cum nu era destul de bun pentru dorințele lui Dumnezeu și neputincios să facă tot ce îi stătea în putință. În astfel de condiții, Petru tot căuta să realizeze credința lui Iov. El a văzut cât de mare fusese credința lui Iov, căci Iov văzuse că tot ce avea fusese acordat de Dumnezeu și era normal ca Dumnezeu să îi ia tot ceea ce avea, că Dumnezeu dădea cui voia – astfel era firea dreaptă a lui Dumnezeu. Iov nu se plângea și încă putea să-L laude pe Dumnezeu. Petru se cunoștea și el pe sine însuși și în inima sa se ruga: „Astăzi nu ar trebui să mă mulțumesc să Îți răsplătesc iubirea folosindu-mi conștiința și, cu cât de multă iubire Îți dau înapoi, pentru că gândurile mele sunt prea corupte și pentru că sunt incapabil să Te văd drept Creatorul. Deoarece sunt încă nedemn să Te iubesc, trebuie să obțin abilitatea de a dedica tot ceea ce am Ție, ceea ce aș face de bunăvoie. Trebuie să știu tot ceea ce ai făcut Tu și nu am de ales și trebuie să-Ți contemplu iubirea și să fiu capabil să Te slăvesc și să Îți preamăresc numele sfânt, astfel încât să poți câștiga mare slavă prin mine. Sunt dispus să fiu de neclintit în această mărturie pentru Tine. O, Dumnezeule! Iubirea Ta este așa de prețioasă și de frumoasă; cum aș putea să îmi doresc să trăiesc în mâinile celui rău? Nu am fost oare făcut de Tine? Cum aș putea trăi sub stăpânirea Satanei? Aș prefera ca întreaga mea ființă să trăiască sub mustrarea Ta. Nu doresc să trăiesc sub stăpânirea celui rău. Dacă pot fi făcut pur și pot dedica tot ceea ce am Ție, sunt dispus să îmi ofer trupul și mintea judecății și mustrării Tale, căci îl urăsc pe Satana și nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea lui. Prin judecata Ta față de mine, Tu Îți arăți firea Ta dreaptă; sunt fericit și nu am nicio nemulțumire. Dacă pot să îndeplinesc datoria de făptură, sunt dispus ca întreaga mea viață să fie însoțită de judecata Ta, prin care voi ajunge să cunosc firea Ta dreaptă și mă voi elibera de influența celui rău.” Petru mereu s-a rugat astfel, întotdeauna a căutat astfel și a ajuns într-o sferă superioară. Nu numai că a putut să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, dar, mai important, el și-a îndeplinit și datoria de făptură. Nu numai că el nu a fost acuzat de conștiința sa, dar el a fost capabil, de asemenea, să depășească standardele conștiinței. Rugăciunile lui au continuat să se ridice înaintea lui Dumnezeu, astfel încât aspirațiile sale erau mereu mai înalte, iar iubirea sa de Dumnezeu era mereu mai mare. Deși a suferit o durere îngrozitoare, totuși el nu a uitat să-L iubească pe Dumnezeu și el tot a căutat să obțină abilitatea de a înțelege voia lui Dumnezeu. În rugăciunile sale erau rostite următoarele cuvinte: nu am realizat nimic mai mult decât răsplătirea iubirii Tale. Nu am stat martor pentru Tine înaintea Satanei, nu m-am eliberat de influența Satanei și tot trăiesc în trup. Doresc să îmi folosesc iubirea pentru a-l înfrânge pe Satana și a-l rușina și astfel să-Ți satisfac dorința. Doresc să-mi dau ființa în întregime Ție, să nu îi dau niciun pic din mine Satanei, căci Satana este dușmanul Tău. Cu cât a căutat mai mult în această direcție, cu atât mai mult a fost impresionat și cu atât mai profundă a fost cunoașterea sa privind aceste chestiuni. Fără să realizeze, el a ajuns să cunoască că ar trebui să se elibereze de sub influența Satanei și ar trebui să se întoarcă cu totul la Dumnezeu. Astfel era sfera la care a ajuns el. El depășea influența Satanei și se elibera de plăcerile și bucuriile trupului și era dispus să trăiască mai profund atât mustrarea lui Dumnezeu, cât și judecata Lui. El a spus: „Deși trăiesc în mustrarea Ta și în judecata Ta, indiferent de greutățile pe care le presupune, tot nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea Satanei, tot nu sunt dispus să îndur înșelăciunea Satanei. Mă bucur să trăiesc în mijlocul blestemelor Tale și mă doare să trăiesc printre binecuvântările Satanei. Te iubesc trăind sub judecata Ta și aceasta îmi aduce o mare bucurie. Mustrarea și judecata Ta este dreaptă și sfântă; există pentru a mă curăța și, chiar mai mult, pentru a mă mântui. Aș prefera să îmi petrec întreaga viață sub judecata Ta pentru a fi în grija Ta. Nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea Satanei nici măcar un moment; doresc să fiu curățat de Tine, să îndur greutăți și nu sunt dispus să fiu exploatat și păcălit de Satana. Eu, această făptură, ar trebui să fiu folosită de Tine, luată în stăpânire de Tine, judecată de Tine și mustrată de Tine. Ar trebui chiar să fiu blestemat de Tine. Inima mea se bucură când ești dispus să mă binecuvântezi, căci am văzut iubirea Ta. Tu ești Creatorul și eu sunt făptura: nu ar trebui să Te trădez și să trăiesc sub stăpânirea Satanei, nici nu ar trebui să fiu exploatat de Satana. Ar trebui să fiu calul sau boul Tău, în loc să trăiesc pentru Satana. Aș prefera să trăiesc în mustrarea Ta, fără fericire fizică, iar aceasta mi-ar aduce bucurie chiar dacă aș pierde harul Tău. Deși harul Tău nu este cu mine, mă bucur să fiu mustrat și judecat de Tine; aceasta este cea mai bună binecuvântare din partea Ta, cel mai mare har al Tău. Deși Tu ești întotdeauna măreț și plin de urgie față de mine, totuși sunt incapabil să Te părăsesc, totuși încă nu Te pot iubi suficient. Aș prefera să trăiesc în casa Ta, aș prefera să fiu blestemat, mustrat și zdrobit de Tine și nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea Satanei, nici nu sunt dispus să mă agit doar pentru trup, și cu atât mai puțin sunt dispus să trăiesc pentru trup.” Iubirea lui Petru era o iubire pură. Aceasta este experiența de a fi desăvârșit și este cea mai înaltă sferă a desăvârșirii și nu există nicio viață mai semnificativă. El a acceptat mustrarea și judecata lui Dumnezeu, el a prețuit firea dreaptă a lui Dumnezeu și nimic în legătură cu Petru nu era mai valoros. El a spus: „Satana îmi dă bucurii materiale, dar nu le prețuiesc. Mustrarea și judecata lui Dumnezeu vin asupra mea – prin aceasta sunt dăruit cu har, în aceasta găsesc plăcere și prin aceasta sunt binecuvântat. Dacă nu era judecata lui Dumnezeu, nu L-aș fi iubit niciodată pe Dumnezeu, aș trăi încă sub stăpânirea Satanei, încă aș fi controlat de el și condus de el. Dacă ar fi fost așa, nu aș deveni niciodată o ființă umană reală, căci aș fi incapabil să-L mulțumesc pe Dumnezeu și nu m-aș fi dedicat în întregime lui Dumnezeu. Deși Dumnezeu nu mă binecuvântează, lăsându-mă fără liniște interioară, ca și cum un foc ar arde înăuntrul meu, și fără pace sau bucurie, și chiar dacă mustrarea și disciplina lui Dumnezeu nu se despart niciodată de mine, în judecata și mustrarea lui Dumnezeu pot să-I contemplu firea dreaptă. Mă bucur nespus de aceasta; nu există niciun lucru mai valoros sau mai semnificativ în viață. Deși protecția și grija Lui au devenit mustrare, judecată, blesteme și lovire nemiloasă, cu toate acestea mă bucur de aceste lucruri, căci ele mă pot curăța mai bine, mă pot schimba, mă pot aduce mai aproape de Dumnezeu, mă pot face mai capabil să-L iubesc pe Dumnezeu și pot face mai pură iubirea mea de Dumnezeu. Aceasta mă face mai capabil să îmi îndeplinesc datoria de făptură și mă duce înaintea lui Dumnezeu și departe de influența Satanei, astfel încât să nu îl mai slujesc pe Satana. Când nu voi trăi sub stăpânirea Satanei și voi putea să dedic tot ce am și tot ceea ce pot face lui Dumnezeu, fără a cruța niciun efort – atunci va fi momentul când voi fi complet mulțumit. Mustrarea și judecata lui Dumnezeu sunt cele care m-au salvat și viața mea este inseparabilă de mustrarea și judecata lui Dumnezeu. Viața mea pe pământ este sub stăpânirea Satanei și dacă nu ar fi grija și protecția mustrării și judecății lui Dumnezeu, aș fi trăit întotdeauna sub stăpânirea Satanei și, mai ales, nu aș fi avut oportunitatea sau mijloacele de a trăi o viață plină de semnificație. Doar dacă mustrarea și judecata lui Dumnezeu nu mă părăsesc niciodată, voi putea fi curățat de Dumnezeu. Doar cu cuvintele aspre și firea dreaptă a lui Dumnezeu și judecata măreață a lui Dumnezeu, am câștigat eu protecție supremă și am trăit în lumină și am câștigat binecuvântările lui Dumnezeu. Să pot fi curățat și să mă eliberez de Satana și să trăiesc sub stăpânirea lui Dumnezeu – aceasta este cea mai mare binecuvântare din viața mea astăzi.” Aceasta este cea mai înaltă sferă trăită de Petru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *