Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei

Romania
Astăzi, vă atrag atenția astfel de dragul propriei voastre supraviețuiri, pentru ca lucrarea Mea să progreseze lin, astfel încât munca Mea inaugurală de-a lungul întregului Univers să se poată efectua cât mai corespunzător și perfect, dezvăluind cuvintele, autoritatea, măreția și judecata Mea oamenilor din toate țările și națiunile. Lucrarea pe care o fac printre voi este începutul lucrării Mele în tot universul. Cu toate că acum sunt deja zilele de pe urmă, înțelegeți că „zilele de pe urmă“ nu este decât un nume pentru o epocă: la fel ca și Epoca Legii și Epoca Harului, aceasta se referă la o epocă și indică o epând ați ascultat vreodatăocă întreagă, mai degrabă decât ultimii câțiva ani sau luni. Cu toate acestea, zilele de pe urmă sunt destul de diferite de Epoca Harului și de Epoca Legii. Lucrarea zilelor de pe urmă nu se desfășoară în Israel, ci printre ne-evrei; aceasta reprezintă cucerirea oamenilor din toate neamurile și din toate triburile din afara Israelului în fața tronului Meu, astfel încât slava Mea în tot universul să poată umple întregul cosmos. Este pentru a putea obține glorie mai mare, ca toate creaturile de pe pământ să transmită slava Mea fiecărei națiuni, pentru totdeauna, din generație în generație, și toate creaturile din cer și de pe pământ să poată vedea toată slava pe care am dobândit-o pe pământ. Lucrarea desfășurată în zilele de pe urmă este lucrarea de cucerire. Nu este îndrumarea vieților tuturor oamenilor de pe pământ, ci încheierea pe pământ a vieții de o mie de ani de suferință nesfârșită a omenirii. Ca o consecință, lucrarea zilelor de pe urmă nu poate fi la fel ca cele câteva mii de ani de lucrare în Israel, nici ca deceniul de muncă în Iudeea, care apoi a continuat de-a lungul multor mii de ani până la a doua venire a lui Dumnezeu. Oamenii din zilele de pe urmă se confruntă numai cu reapariția Mântuitorului în trup și primesc lucrarea personală și cuvintele lui Dumnezeu. Nu vor trece două mii de ani înainte ca zilele de pe urmă să se sfârșească; ele sunt scurte, ca în timpul în care Isus a realizat lucrarea Epocii Harului în Iudeea. Acest lucru se datorează faptului că zilele de pe urmă sunt încheierea întregii epoci. Acestea reprezintă încheierea și sfârșitul planului de gestionare (de mântuire) de șase mii de ani al lui Dumnezeu și încheie călătoria de suferință a omenirii. Ele nu duc întreaga omenire într-o epocă nouă și nu permit ca viața omenirii să continue. Aceasta nu ar avea nicio semnificație pentru planul Meu de gestionare (de mântuire) sau pentru existența omului. Dacă omenirea ar continua așa, atunci, mai devreme sau mai târziu, ar fi în întregime devorată de diavol, iar acele suflete care Îmi aparțin ar fi, în cele din urmă, pierdute în mâinile lui. Lucrarea mea durează doar șase mii de ani și am promis că controlul celui rău asupra întregii omeniri va dura, de asemenea, nu mai mult de șase mii de ani. Și astfel, timpul expiră. Nici nu voi continua și nici nu voi întârzia mai mult: pe parcursul zilelor din urmă, îl voi desființa pe Satan, Îmi voi lua înapoi toată slava Mea, și voi revendica toate sufletele de pe pământ care Îmi aparțin, astfel încât aceste suflete aflate în dificultate să poată scăpa din oceanul suferinței și, astfel, va fi încheiată întreaga Mea lucrare pe pământ. Începând cu această zi, niciodată nu Mă voi mai întrupa pe pământ și niciodată Duhul Meu atotstăpânitor nu va mai lucra pe pământ. Voi face doar un singur lucru pe pământ: voi reface omenirea, o omenire care este sfântă și care este cetatea Mea credincioasă pe pământ. Dar știu că nu voi anihila întreaga lume și nici nu voi anihila întreaga omenire. Voi păstra acea treime care rămâne – treimea care Mă iubește și a fost complet cucerită de Mine, și voi face ca această treime să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ, precum au făcut sub lege israeliții, hrănindu-i copios cu oi și vite și toate bogățiile pământului. Această omenire va rămâne cu Mine pentru totdeauna, totuși nu este omenirea jalnic de întinată a zilelor noastre, ci o omenire care este o adunare a tuturor celor care au fost câștigați de Mine. O asemenea omenire nu va fi coruptă, perturbată sau împresurată de Satana și va fi singura omenire care există pe pământ după ce am triumfat asupra Satanei. Este omenirea care a fost cucerită de Mine și Mi-a câștigat promisiunea. Și astfel, omenirea care a fost cucerită în zilele de pe urmă este, de asemenea, omenirea care va fi cruțată și va câștiga binecuvântările Mele veșnice. Va fi singura dovadă a triumfului Meu asupra lui Satan și singurul câștig al bătăliei mele cu Satana. Aceste prăzi de război sunt salvate de Mine din sfera Satanei și sunt singura cristalizare și singurul rod al planului Meu de gestionare (de mântuire) de șase mii de ani. Ele provin din fiecare națiune și confesiune și din fiecare loc și țară din tot universul. Acestea sunt de rase diferite, au limbi, obiceiuri și culori ale pielii diferite și sunt răspândite în toate națiunile și confesiunile globului pământesc și chiar în fiecare colț al lumii. În cele din urmă, ei se vor uni pentru a forma o umanitate completă, o adunare de oameni care nu poate fi atinsă de forțele lui Satana. Cei din întreaga omenire care nu au fost mântuiți și cuceriți de Mine se vor scufunda tăcut în adâncurile mării și vor fi arși de flăcările Mele mistuitoare pentru toată veșnicia. Voi nimici această omenire veche și extrem de murdară, la fel cum i-am nimicit pe fiii întâi născuți și vitele Egiptului, lăsând numai israeliții care au mâncat carne de miel, au băut sânge de miel și și-au marcat pragul de sus al ușilor cu sânge de miel. Nu sunt oamenii care au fost cuceriți de Mine și aparțin familiei Mele și oamenii care, de asemenea, mănâncă din carnea Mea, a Mielului, și beau din sângele Meu, al Mielului, și au fost răscumpărați de Mine și Mi se închină? Nu sunt astfel de oameni întotdeauna însoțiți de slava Mea? Cei care sunt fără carnea Mea, a Mielului, nu s-au scufundat deja tăcut în adâncurile mării? Astăzi ei Mi se opun și astăzi cuvintele Mele sunt la fel ca cele rostite de Iahve fiilor și nepoților lui Israel. Cu toate acestea, duritatea din adâncul inimilor voastre înmagazinează mânia Mea, aducând mai multă suferință peste trupul vostru, mai multă judecată asupra păcatelor voastre și mai multă furie asupra nedreptăților voastre. Cine ar putea fi cruțat în ziua mâniei Mele, când vă purtați astfel cu Mine? Nelegiuirea cui ar putea scăpa ochilor Mei mustrători? Păcatele cui ar putea eluda mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Sfidarea cui ar putea primi judecata Mea, a Celui Atotputernic? Eu, Iahve, așa vă vorbesc vouă, descendenților familiei ne-evreilor, iar cuvintele pe care vi le spun depășesc toate cuvântările Epocii Legii și Epocii Harului și, cu toate acestea, sunteți mai împietriți decât toți oamenii din Egipt. Nu păstrați mânia Mea când lucrez întru odihnă? Cum ați putea scăpa nevătămați după ziua Mea, a Celui Atotputernic?
Am lucrat și vorbit în acest fel printre voi, am consumat atât de multă energie și efort, totuși, când ați ascultat vreodată ceea ce vă spun Eu limpede? Unde Mi v-ați închinat Mie, Celui Atotputernic? De ce Mă tratați astfel? De ce tot ceea ce spuneți și faceți provoacă mânia Mea? De ce vă sunt inimile atât de împietrite? V-am făcut vreodată rău? De ce nu faceți nimic altceva decât să Mă întristați și să Mă neliniștiți? Așteptați ziua mâniei Mele, a lui Iahve, să vină peste voi? Așteptați ca Eu să trimit mânia pricinuită de neascultarea voastră? Nu tot ceea ce fac este pentru voi? Cu toate acestea, M-ați tratat mereu pe Mine, Iahve, astfel: furând sacrificiile Mele, luând ofrandele de la altarul Meu acasă pentru a hrăni puii și puișorii puilor din vizuina lupului; oamenii se luptă unul împotriva celuilalt, înfruntându-se unul cu altul cu priviri furioase și cu săbii și sulițe, aruncând cuvintele Mele, ale Celui Atotputernic, în latrină, pentru a deveni la fel de murdare precum excrementele. Unde vă este integritatea? Umanitatea voastră a devenit o nebunie! Inimile voastre s-au împietrit de mult. Nu știți că ziua mâniei Mele va veni atunci când voi judeca răul pe care-l comiteți astăzi împotriva Mea, Cel Atotputernic? Credeți că păcălindu-Mă în felul acesta, prin aruncarea cuvintelor Mele în noroi și neurmându-le – credeți că acționând astfel, pe la spatele Meu, puteți scăpa de privirea Mea mânioasă? Nu știți că ați fost văzuți deja de ochii Mei, ai lui Iahve, când Mi-ați furat jertfele și Mi-ați râvnit posesiunile? Nu știți că atunci când Mi-ați furat jertfele, aceasta a avut loc înaintea altarului unde sunt oferite jertfele? Cum ați putut să vă credeți atât de deștepți încât să Mă înșelați în felul acesta? Cum s-ar putea îndepărta mânia Mea de păcatele voastre îngrozitoare? Cum ar putea furia Mea să treacă peste faptele voastre rele? Răul pe care-l comiteți astăzi nu deschide o cale de ieșire pentru voi, ci păstrează o mustrare pentru mâine; provoacă mustrarea Mea, a Celui Atotputernic, față de voi. Cum ar putea faptele voastre rele și cuvintele voastre rele să scape de mustrarea mea? Cum ar putea rugăciunile voastre să ajungă la urechile Mele? Cum aș putea deschide o cale de ieșire pentru nelegiuirea voastră? Cum aș putea să lepăd faptele voastre rele care Mă sfidează? Cum aș putea să nu vă tai limbile care sunt la fel de veninoase ca ale șarpelui? Nu apelați la Mine de dragul dreptății voastre, dar stocați în schimb mânia Mea ca urmare a nedreptății voastre. Cum v-aș putea ierta? În ochii Mei, ai Celui Atotputernic, cuvintele și acțiunile voastre sunt murdare. Ochii Mei, ai Celui Atotputernic, văd nelegiuirea voastră ca pe o mustrare neîncetată. Cum ar putea să se îndepărteze de la voi mustrarea și judecata Mea dreaptă? Pentru că voi Îmi faceți asta, făcându-Mă trist și mânios, cum v-aș putea lăsa să-Mi scăpați din mâini și să vă îndepărtați de ziua în care Eu, Iahve, vă voi mustra și blestema? Nu știți că toate cuvintele și vorbele voastre rele au ajuns deja la urechile Mele? Nu știți că nelegiuirea voastră a spurcat deja haina Mea sfântă a neprihănirii? Nu știți că neascultarea voastră a provocat deja mânia Mea vehementă? Nu știți că M-ați lăsat de mult să fierb și Mi-ați încercat mult timp răbdarea? Nu știți că deja Mi-ați transformat trupul în cârpe? Am îndurat până acum, astfel încât Îmi eliberez mânia fără a mai fi tolerant față de voi. Nu știți că faptele voastre rele au ajuns deja la ochii Mei și că strigătele Mele au ajuns deja la urechile Tatălui Meu? Cum ar putea El să vă lase să Mă tratați astfel pe Mine? Oare există vreo parte din lucrarea pe care o fac care să nu fie de dragul vostru? Cu toate acestea, care dintre voi a devenit mai iubitor față de lucrarea Mea, a lui Iahve? Pot fi necredincios voinței Tatălui Meu pentru că sunt slab, și din cauza durerii pe care am suferit-o? Nu înțelegeți inima Mea? Eu vă vorbesc așa cum a făcut-o Iahve; oare n-am renunțat la atât de multe pentru voi? Chiar dacă sunt dispus să suport toate aceste suferințe de dragul lucrării Tatălui Meu, cum ați putea fi eliberați de mustrarea pe care o aduc asupra voastră ca urmare a suferinței Mele? Nu v-ați bucurat destul de mult de Mine? Astăzi, v-am fost dăruit de către Tatăl Meu; nu știți că vă bucurați de mult mai multe decât de cuvintele Mele pline de farmec? Nu știți că viața Mea a fost schimbată pentru viața voastră și pentru lucrurile de care vă bucurați? Nu știți că Tatăl Meu a folosit viața Mea ca să se lupte cu Satana, și că, de asemenea, v-a acordat-o, făcându-vă să primiți însutit, și permițându-vă să evitați atât de multe ispite? Nu știți că numai prin lucrarea Mea ați fost scutiți de multe ispite și de multe mustrări înspăimântătoare? Nu știți că numai datorită Mie, Tatăl Meu vă permite să vă bucurați deocamdată? Cum ar putea inimile voastre să rămână dure astăzi, ca și când ar fi devenit împietrite? Cum ar putea răul pe care îl comiteți astăzi să scape de ziua mâniei care va urma plecării Mele de pe pământ? Cum aș putea permite celor care au inimile atât de împietrite să scape de mânia lui Iahve?
Amintiți-vă de trecut: când privirea Mea a fost supărată și vocea Mea neînduplecată față de voi? Când am despicat firul în patru cu voi? Când v-am mustrat neîntemeiat? Când v-am mustrat în față? Nu este de dragul lucrării Mele că apelez la Tatăl Meu să vă ferească de orice ispită? De ce Mă tratați astfel? Mi-am folosit Eu vreodată autoritatea pentru a vă culca trupul la pământ? De ce Mă răsplătiți astfel? După ce ați fost calzi și reci față de Mine, nu sunteți nici calzi și nici reci, și apoi sunteți înșelători față de Mine și ascundeți lucruri de Mine, și gurile voastre sunt pline de scuipatul nedrepților. Credeți că limbile voastre pot înșela Duhul Meu? Credeți că limbile voastre pot scăpa de mânia Mea? Credeți că limbile voastre pot să emită judecăți asupra faptelor Mele, ale lui Iahve, oricum doresc ele? Sunt Eu Dumnezeul asupra Căruia omul emite judecăți? Aș putea să-i permit unui mic vierme să Mă blasfemieze astfel? Cum aș putea să așez astfel de fii ai neascultării în binecuvântările Mele veșnice? Cuvintele și acțiunile voastre demult v-au expus și v-au condamnat. Când am întins cerurile și am creat toate lucrurile, nu am permis niciunei creaturi să participe așa cum a dorit ea, cu atât mai puțin nu am permis niciunui lucru să perturbe lucrarea Mea și gestionarea Mea, oricât și-ar fi dorit. Nu am tolerat niciun om sau obiect; cum i-aș putea cruța pe cei care sunt cruzi și inumani față de Mine? Cum i-aș putea ierta pe cei care se răzvrătesc împotriva cuvintelor Mele? Cum i-aș putea cruța pe cei care nu se supun Mie? Destinul omului nu este în mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Cum aș putea să îți consider sfântă nedreptatea și neascultarea ta? Cum ar putea păcatele tale să-Mi pângărească sfințenia Mea? Eu nu sunt pângărit de necurăția celor nedrepți, nici nu Mă bucur de jertfele celor nedrepți. Dacă ai fi loial față de Mine, Iahve, ai putea să iei asupra ta jertfele la altarul Meu? Poți să-ți folosești limba veninoasă pentru a blasfemia numele Meu sfânt? Te poți răzvrăti împotriva cuvintelor Mele în acest fel? Poți trata slava Mea și numele Meu sfânt ca un instrument cu care să-l slujești pe Satana, cel rău? Viața Mea este oferită pentru bucuria celor sfinți. Cum aș putea să îți permit să te joci cum vrei tu cu viața Mea și să o utilizezi ca un instrument de conflict între voi? Cum puteți fi atât de împietriți la inimă, și atât de departe de calea binelui, în felul în care vă purtați cu Mine? Nu știți că am scris deja faptele voastre rele în aceste cuvinte ale vieții? Cum ați putea să scăpați de ziua mâniei când voi mustra Egiptul? Cum aș putea fi confruntat și sfidat în acest fel, în mod repetat? Vă spun clar, când vine ziua, mustrarea voastră va fi mai insuportabilă decât cea a Egiptului! Cum puteți scăpa de ziua mâniei Mele? Vă spun cu adevărat: răbdarea Mea a fost pregătită pentru faptele voastre rele și există pentru mustrarea voastră din acea zi. Nu sunteți voi cei care vor suferi o judecată aprigă odată ce am ajuns la sfârșitul răbdării Mele? Nu sunt toate lucrurile în mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Cum aș putea să vă permit astfel să nu vă supuneți Mie, dincolo de ceruri? Viețile voastre vor fi foarte grele pentru că L-ați întâlnit pe Mesia, despre Care s-a spus că va veni, dar Care nu a venit niciodată. Nu sunteți dușmanii Lui? Isus a fost prieten cu voi, totuși voi sunteți dușmanii lui Mesia. Nu știți că, deși sunteți prieteni cu Isus, faptele voastre rele au umplut vasele celor care sunt detestabili? Deși sunteți foarte apropiați de Iahve, nu știți că cuvintele voastre au ajuns la urechile lui Iahve și au provocat mânia Lui? Cum ar putea EL să fie aproape de tine și cum ar putea să nu-ți ardă vasele care sunt pline de fapte rele? Cum ar putea El să nu fie vrăjmașul tău?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *