Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa

Romania

Precum sute de milioane de alți urmași ai Domnului Isus Hristos, noi respectăm legile și poruncile Bibliei, ne bucurăm de harul abundent al Domnului Isus Hristos ne adunăm împreună, ne rugăm, dăm slavă și servim în numele Domnului Isus Hristos– și toate acestea le facem sub protecția și grija Domnului. Deseori suntem slabi și deseori puternici. Credem că toate acțiunile noastre sunt în conformitate cu învățăturile Domnului. Se înțelege de la sine, atunci, că noi credem, de asemenea, despre noi înșine că mergem pe calea supunerii față de voia Tatălui din ceruri. Tânjim după întoarcerea Domnului Isus, după venirea glorioasă a Domnului Isus, după sfârșitul vieții noastre pe pământ, după apariția împărăției și după tot, așa cum a fost prezis în Cartea Apocalipsei: Domnul sosește și aduce dezastru și răsplătește binele și îi pedepsește pe cei răi și îi ia pe toți aceia care Îl urmează și care se bucură de întoarcerea Sa în văzduh pentru a-L întâlni. De câte ori ne gândim la aceasta, nu putem să nu fim copleșiți de emoție. Suntem recunoscători că ne-am născut în zilele de pe urmă și suntem suficient de norocoși pentru a fi martori ai venirii Domnului. Deși am suferit persecuție, este în schimbul unei „glorii excepționale și eterne”; ce binecuvântare este acest lucru! Toată această dorință și acest har trimis de Domnul ne face, deseori, atenți la rugăciune și ne aduce împreună mai des. Poate următorul an, poate mâine sau poate chiar mai curând când omul nu se așteaptă, Domnul va apărea deodată și va apărea într-un grup de oameni care L-au așteptat cu multă atenție. Concurăm cu toții unii cu ceilalți, niciunul dintre noi nu vrea să rămână în urmă, pentru a fi primul grup care va privi apariția Domnului, pentru a deveni unul din aceia care vor fi răpiți. Am dat totul, indiferent de cost, pentru venirea acestei zile. Unii dintre noi au renunțat la slujbe, unii și-au abandonat familiile, unii au renunțat la căsătorie, iar unii și-au donat chiar toate economiile lor. Ce devotament lipsit de egoism! O astfel de sinceritate și loialitate trebuie să îi depăşească chiar și pe sfinții din epocile trecute! Așa cum Domnul trimite harul asupra oricui dorește și are milă de oricine dorește, devotamentul și eforturile noastre, credem noi, au fost deja văzute de ochii Săi. Astfel, rugăciunile noastre din inimă de asemenea au ajuns la urechile Lui și avem încredere că Domnul ne va răsplăti pentru devotamentul nostru. În plus, Dumnezeu a fost darnic cu noi înainte de a crea lumea și nimeni nu ne va lua binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu. Noi, cu toții, ne facem planuri de viitor și suntem siguri că devotamentul și eforturile noastre sunt monezi de schimb sau provizii pentru răpirea noastră la cer pentru a-L întâlni pe Domnul. Și mai mult, fără cea mai mică ezitare, ne plasăm pe viitorul tron, fiind în fruntea tuturor neamurilor și popoarelor sau conducând ca regi. Toate acestea le considerăm ca pe un dat, ca pe ceva care este de așteptat.

Îi disprețuim pe toți cei care sunt împotriva Domnului Isus; în final, ei toți vor fi anihilați. Cine le-a spus să nu creadă că Domnul Isus este Mântuitorul? Desigur, există momente când învățăm de la Domnul Isus și suntem plini de compasiune față de lume, căci ei nu înțeleg și noi ar trebui să fim toleranți și iertători față de ei. Tot ceea ce facem este în conformitate cu cuvintele Bibliei, căci tot ceea ce nu se conformează cu Biblia este erezie și este o sectă rea. O astfel de credință este adânc sădită în fiecare dintre mințile noastre. Domnul nostru este în Biblie și dacă noi nu ne îndepărtăm de Biblie, nu ne vom îndepărta de Domnul; dacă respectăm acest principiu, atunci vom fi mântuiți. Ne îmboldim unul pe celălalt și ne susținem reciproc și, de fiecare dată când ne adunăm, sperăm că tot ceea ce spunem și facem este în conformitate cu voia Domnului și poate fi acceptat de Domnul. În ciuda ostilității severe a mediului nostru, inimile noastre sunt pline de bucurie. Când ne gândim la binecuvântările care sunt atât de la îndemână, există ceva ce nu putem prevedea? Există ceva de care nu suportăm să ne despărțim? Toate acestea sunt implicite și toate acestea sunt privite de ochii lui Dumnezeu. Noi, sărmanii câțiva care au fost ridicați din grămada de bălegar, suntem la fel precum toți adepții obișnuiți ai Domnului Isus: Visăm la extaz și la a fi binecuvântați și la a conduce toate neamurile. Corupția noastră este dezvăluită în ochii lui Dumnezeu, iar dorințele și lăcomia noastră sunt condamnate în ochii lui Dumnezeu. Totuși, toate acestea se întâmplă într-un mod atât de neînsemnat, atât de logic și niciunul dintre noi nu se întreabă dacă dorința noastră este corectă, cu atât mai puțin vreunul dintre noi se îndoiește de acuratețea tuturor celor la care ținem. Cine poate ști voia lui Dumnezeu? Nu știm să căutăm sau să explorăm sau nici măcar să ne preocupăm de calea pe care merge omul. Căci nouă ne pasă doar dacă putem fi răpiți, dacă putem fi binecuvântați, dacă există un loc pentru noi în împărăția cerurilor și dacă vom avea o parte din apa râului vieții și din fructul copacului vieții. Nu credem oare noi în Domnul și nu suntem oare urmași ai Domnului de dragul obținerii acestor lucruri? Păcatele noastre au fost iertate, ne-am căit, am băut din paharul amar de vin și ne-am luat crucea în spate. Cine poate spune că prețul pe care l-am plătit nu va fi acceptat de Domnul? Cine poate spune că nu am pregătit destul ulei? Nu vrem să fim acele fecioare nechibzuite sau una dintre acelea care sunt părăsite. În plus, ne rugăm deseori și Îi cerem Domnului să ne ferească de-a fi înșelați de Hristoși falși, căci se spune în Biblie că „Atunci, de vă va zice cineva «Iată, aici e Hristos, sau acolo!», să nu credeți. Că se vor scula Hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși” (Matei 24:23-24). Noi am memorat cu toții aceste versete ale Bibliei, le cunoaștem de la cap la coadă și le considerăm o comoară prețioasă ca viața și ca recomandări pentru răpirea și mântuirea noastră…

Timp de mii de ani, cei vii au murit, luându-și dorințele și visele cu ei și nimeni nu știe cu adevărat dacă s-au dus în Împărăția Cerurilor. Cei morți se întorc și au uitat toate poveștile care s-au întâmplat odată și încă urmează învățăturile și căile înaintașilor. Și astfel, pe măsură ce trec anii și zilele se scurg, nimeni nu știe dacă Domnul Isus, Dumnezeul nostru, acceptă cu adevărat tot ceea ce facem noi. Noi doar așteptăm cu nerăbdare un rezultat și speculăm despre tot ce se va întâmpla. Totuși, Dumnezeu Și-a păstrat tăcerea pe toată perioada și nu ni S-a arătat niciodată sau nu ne-a vorbit. Și astfel judecăm în mod intenționat voia și firea lui Dumnezeu conform Bibliei și semnelor. Ne-am obișnuit cu tăcerea lui Dumnezeu; ne-am obișnuit cu măsurarea lucrurilor bune și lucrurilor rele ale comportamentului nostru folosind propriul nostru mod de gândire; ne-am obișnuit cu utilizarea cunoașterii noastre, concepțiilor noastre și principiilor noastre etice pentru a înlocui cerințele lui Dumnezeu pentru noi; ne-am obișnuit a ne bucura de harul lui Dumnezeu; ne-am obișnuit ca Dumnezeu să ne ofere ajutor de câte ori avem nevoie; ne-am obișnuit să întindem mâinile către Dumnezeu pentru toate lucrurile și să Îi dăm ordine lui Dumnezeu; ne-am obișnuit de asemenea, să urmăm dogma, să nu dăm atenție modului în care Duhul Sfânt ne conduce; mai mult, ne-am obișnuit cu zile în care suntem propriul nostru stăpân. Credem într-un astfel de Dumnezeu, pe care nu L-am întâlnit niciodată. Întrebări despre cum e firea Sa, care sunt posesiunile Sale și ființ‏a Sa, cum este înfățișarea Sa, dacă Îl vom recunoaște sau nu când sosește și așa mai departe – niciuna dintre acestea nu are importanță. Ceea ce este important este că El este în inimile noastre, că noi toți Îl așteptăm și că suntem capabili să ne imaginăm cum este El. Ne apreciem credința și ne prețuim spiritualitatea. Considerăm totul ca fiind bălegar și călcăm peste toate lucrurile. Pentru că noi suntem urmașii Domnului glorios, indiferent cât de lungă și grea este călătoria, indiferent ce greutăți și pericole se vor abate asupra noastră, nimic nu ne poate opri pașii în timp ce îl urmăm pe Domnul. „râul apei vieţii, scânteind ca şi cristalul. El ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieţii, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-şi rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în cetate, iar robii Lui I se vor închina. Îi vor vedea faţa, iar Numele Lui va fi pe frunţile lor. Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii şi nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor” (Apocalipsa 22:1-5). (NIV®) De fiecare dată când cântăm aceste cuvinte, inimile noastre sunt pline de bucurie și satisfacție, iar lacrimi ne curg din ochi. Mulțumiri fie Domnului pentru că ne-a ales, mulțumiri fie Domnului pentru harul Său. El ne-a dat rod însutit acum în această vreme, El ne-a dat viață eternă în lumea care va să vină și dacă El ne-ar cere acum să murim, noi am face-o fără cea mai mică plângere. Doamne! Te rugăm vino curând! Nu mai întârzia niciun minut, căci noi tânjim cu disperare după Tine și am părăsit totul pentru Tine.

Dumnezeu e tăcut și nu ni S-a arătat niciodată, totuși lucrarea Sa nu a încetat niciodată. El privește asupra tuturor ținuturilor și poruncește tuturor lucrurilor și Se uită la toate cuvintele și faptele omului. Gestionarea Sa este efectuată în etape și conform planului Său. Înaintează tăcut, fără efecte dramatice, totuși pașii Săi se apropie tot mai mult de omenire, iar scaunul Său de judecător este așezat în univers cu viteza fulgerului, imediat urmat de coborârea tronului Său printre noi. Ce scenă măreață este aceea, ce tablou grandios și solemn! Precum un porumbel și precum un leu care rage, Duhul ajunge printre noi toți. El este înțelept, El este drept și măreț, El ajunge în tăcere printre noi plin de autoritate și plin de iubire și milă. Nimeni nu este conștient de sosirea Sa, nimeni nu întâmpină cu bucurie sosirea Sa și mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce va face El. Viața omului rămâne neschimbată; inima sa nu este diferită, iar zilele se scurg ca de obicei. Dumnezeu trăiește printre noi ca o persoană obișnuită, ca cel mai neimportant adept și un credincios obișnuit. El are propriile Lui îndeletniciri, propriile Sale scopuri și mai mult, El are divinitatea pe care nu o posedă oamenii obișnuiți. Nimeni nu a observat existența divinității Sale și nimeni nu a perceput diferența dintre substanța Sa și cea a omului. Trăim împreună cu El, fără limite și fără frică, căci nu Îl vedem cu nimic mai presus de un credincios neimportant. El ne urmărește fiecare mișcare și toate gândurile și ideile noastre sunt dezvăluite înaintea Lui. Nimeni nu se interesează de existența Sa, nimeni nu își imaginează funcția Sa și mai mult, nimeni nu are nicio idee despre cine este El. Noi doar ne continuăm îndeletnicirile noastre, ca și cum El nu are nimic de-a face cu noi…

Întâmplător, Duhul Sfânt exprimă un pasaj de cuvinte „prin” El și, cu toate că pare foarte neașteptat, recunoaștem că aceasta este vorbirea lui Dumnezeu și o acceptăm cu dragă inimă de la Dumnezeu. Aceasta este deoarece, indiferent de cine exprimă aceste cuvinte, atât timp cât ele vin de la Duhul Sfânt, ar trebui să le acceptăm și nu le putem nega. Următoarea vorbire ar putea fi prin mine, ar putea fi prin tine sau ar putea fi prin el. Indiferent prin cine vine, harul lui Dumnezeu este în toate. Totuși, indiferent cine este persoana, nu ar trebui să ne închinăm acesteia, căci indiferent de orice altceva, ea nu are cum să fie Dumnezeu; nu putem alege în niciun fel o persoană obișnuită precum aceasta să ne fie Dumnezeu. Dumnezeul nostru este măreț și onorabil; cum ar putea El să fie reprezentat de cineva atât de neimportant? Și, mai mult decât atât, cu toții așteptăm sosirea lui Dumnezeu care să ne ducă înapoi în Împărăția Cerurilor și astfel, cum ar putea cineva atât de neimportant să fie calificat pentru o sarcină atât de importantă și de dificilă? Dacă Domnul vine din nou, trebuie să fie pe un nor alb, vizibil tuturor. Ce glorioasă va fi aceea! Cum ar putea El să se ascundă în tăcere într-un grup obișnuit de oameni?
Și totuși, este această persoană obișnuită, ascunsă printre oameni, cea care face noua lucrare de a ne salva. El nu clarifică nimic pentru noi, nici nu ne spune de ce a venit. El doar face lucrarea pe care intenționează El să o facă în etape și conform planului Său. Cuvintele și prorocirile Sale devin tot mai frecvente. De la consolare, predici, reamintire și avertizare, până la reproșuri și disciplinare; de la un ton care este blând și bun, până la cuvinte care sunt aprige și mărețe – ele toate insuflă omului atât milă, cât și tulburare. Tot ceea ce El spune își găsește ecou în secretele ascunse profund în interiorul nostru, cuvintele Sale ne înțeapă inimile, ne înțeapă duhurile și ne lasă rușinați și umiliți. Începem să ne întrebăm dacă Dumnezeul din inima acestei persoane chiar ne iubește și ce anume intenționează El să facă. Poate că putem fi răpiț‏i doar după suportarea unei astfel de dureri? În mințile noastre calculăm… referitor la destinația ce va veni și referitor la viitoarea noastră soartă. Totuși, niciunul dintre noi nu crede că Dumnezeu S-a întrupat și că lucrează printre noi. Chiar dacă El a fost cu noi atât de mult timp, chiar dacă El deja a rostit atât de multe cuvinte față în față cu noi, noi tot nu dorim să acceptăm pe cineva atât de obișnuit ca Dumnezeul viitorului nostru, cu atât mai puțin suntem dispuși să încredințăm viitorul și soarta noastră cuiva atât de neimportant. De la El ne bucurăm de o sursă infinită de apă vie și mulțumită Lui trăim față în față cu Dumnezeu. Suntem recunoscători doar pentru harul Domnului Isus din ceruri și nu am dat niciodată atenție sentimentelor acestei persoane obișnuite care este umplută de divinitate. El tot Își face lucrarea ascuns în trup, cu umilință exprimându-Și vocea inimii Sale, aparent insensibilă la refuzul omenirii față de El, aparent veșnic iertând infantilitatea și ignoranța omului și veșnic îngăduitor cu lipsa de evlavie a omului față de El.

Fără ca noi să știm, acest om nesemnificativ ne-a condus în lucrarea lui Dumnezeu, etapă după etapă. Trecem prin nenumărate încercări, suntem supuși unor nenumărate mustrări și testați prin moarte. Învățăm despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu, ne bucurăm, de asemenea, de iubirea și mila Lui, ajungem să apreciem marea putere și înțelepciune a lui Dumnezeu, suntem martori ai frumuseții lui Dumnezeu și privim dorința fierbinte a lui Dumnezeu de a mântui omul. După cum spun cuvintele acestei persoane obișnuite, ajungem să cunoaștem firea și esența lui Dumnezeu, ajungem să înțelegem voia lui Dumnezeu, ajungem să cunoaștem natura și esența omului și vedem calea mântuirii și desăvârșirii. Cuvintele Sale ne fac să murim și ne fac să renaștem; cuvintele Sale ne consolează, totuși ne lasă copleșiți de vină și de un sentiment de datorie; cuvintele Sale ne aduc bucurie și pace, dar și mare durere. Uneori, suntem precum mieii la tăiere în mâinile Sale; uneori, suntem precum lumina ochilor Lui și ne bucurăm de iubirea și afecțiunea Sa; uneori, suntem precum dușmanul Său, transformat în cenușă de mânia Sa în ochii Lui. Suntem omenirea mântuită de El, suntem viermii din ochii Lui și suntem mieii pierduți pe care El se gândește să îi găsească zi și noapte. El este milos față de noi, El ne disprețuiește, El ne înalță, El ne consolează și ne îndeamnă, El ne ghidează, El ne luminează, El ne mustră și ne disciplinează și El chiar ne și blestemă. El se îngrijorează pentru noi zi și noapte, El ne protejează și are grijă de noi zi și noapte, El nu ne părăsește niciodată și Își dedică toată grija Sa nouă și plătește orice preț pentru noi. Printre cuvintele acestui trup mic și obișnuit, noi ne-am bucurat de întregimea lui Dumnezeu și am privit destinația pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. Totuși, în ciuda acestui lucru, mândria încă pândește în inimile noastre și tot nu suntem dispuși să acceptăm în mod activ o persoană ca aceasta drept Dumnezeul nostru. Deși El ne-a dat atât de multă mană, atât de multe de care să ne bucurăm, niciuna dintre acestea nu poate lua locul Domnului în inimile noastre. Onorăm identitatea specială a acestei persoane și statutul doar cu mare reticență. Dacă El nu vorbește ca să ne facă să recunoaștem că El este Dumnezeu, atunci noi nu vom lua asupra noastră să Îl recunoaștem ca Dumnezeul care va sosi curând, care totuși a lucrat printre noi atât de mult timp.

Vorbirea lui Dumnezeu continuă și El utilizează diverse metode și perspective pentru a ne povățui ce să facem și pentru a-Și exprima vocea inimii Sale. Cuvintele Sale au puterea vieții și ne arată calea pe care ar trebui să mergem și ne permit să înțelegem care este adevărul. Începem să fim atrași de cuvintele Sale, începem să ne concentrăm pe tonul și maniera Sa de a vorbi și în mod involuntar începem să ne interesăm de vocea inimii acestei persoane neînsemnate. El face eforturi minuțioase pentru noi, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar inima Sa sângerează și varsă lacrimi pentru împietrirea și răzvrătirea noastră. O astfel de ființă și posesiunile Sale sunt mai presus de o persoană obișnuită și nu pot fi avute sau obținute de niciunul dintre cei corupți. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este pomenită la nicio ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi – nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața! El ne-a permis să trăim din nou, să vedem lumina și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire. Ne-am întors în casa lui Dumnezeu, ne-am întors înaintea tronului Său, suntem față în față cu El, am fost martori ai înfățișării Sale și am văzut drumul ce ne așteaptă. În acel moment, inimile noastre au fost complet cucerite de El; nu ne mai îndoim de cine este El și nu ne mai opunem lucrării și cuvântului Său și ne prosternăm complet înaintea Lui. Nu ne dorim nimic altceva decât să călcăm pe urmele lui Dumnezeu pentru tot restul vieții noastre și să fim desăvârșiți de El și să Îi răsplătim harul și să-I răsplătim iubirea pentru noi și să ne supunem aranjamentelor și orchestrațiilor Lui și să cooperăm cu lucrarea Sa și să facem tot ce putem pentru a finaliza ceea ce El ne încredințează.
Să fim cuceriți de Dumnezeu este precum un concurs de arte marțiale.

Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu ne lovește în punctul nostru letal și ne lasă triști și înfricoșați. El ne dezvăluie noțiunile noastre, ne revelează imaginațiile noastre și ne revelează firile corupte. Prin tot ceea ce spunem și facem și prin fiecare dintre gândurile și ideile noastre, natura și esența noastră sunt dezvăluite de cuvintele Sale, lăsându-ne umiliți și tremurând de frică. El ne spune nouă despre toate acțiunile noastre, scopurile și intențiile noastre și chiar firea coruptă pe care nu am descoperit-o niciodată, făcându-ne să simțim că suntem complet expuși și chiar mai mult, ne simțim complet convinși. El ne judecă pentru opunerea noastră față de El, ne mustră pentru blasfemia noastră și condamnarea Lui de către noi și ne face să simțim că în ochii Lui suntem lipsiți de valoare și că suntem Satana în viață. Speranțele noastre sunt năruite, nu mai îndrăznim să emitem nicio pretenție și încercare nerezonabilă față de El și chiar și visele noastre dispar peste noapte. Acesta este un fapt pe care nimeni dintre noi nu și-l poate imagina și pe care niciunul dintre noi nu îl poate accepta. Pentru un moment, mințile noastre devin dezechilibrate și nu știm cum să continuăm pe calea aflată în fața noastră, nu știm cum să continuăm în credințele noastre. Ni se pare că credința noastră a revenit la zero și că nu L-am cunoscut și nu ne-am familiarizat niciodată cu Domnul Isus. Totul din fața ochilor noștri ne derutează și ne face să simțim de parcă am fi fost aruncați în derivă. Suntem consternați, suntem dezamăgiți și adânc în inimile noastre există mânie și rușine de neînăbușit. Încercăm să ne descărcăm, să găsim o cale de scăpare și, mai mult, încercăm să continuăm să Îl așteptăm pe Mântuitorul nostru Isus și să Îi spunem ce avem pe suflet. Deși există momente când nu suntem nici încrezuți, nici umili în exterior, în inimile noastre suntem afectați de un sentiment de pierdere nemaiîntâlnit. Deși uneori putem părea neobișnuit de calmi pe dinafară, înăuntru îndurăm valuri înspumate de chin. Judecata și mustrarea Lui ne-au dezbrăcat de speranțele și visele noastre, ne-au lăsat fără dorințele noastre extravagante și refractari în a crede că El este Mântuitorul și capabil de a ne mântui. Judecata și mustrarea Lui au deschis o prăpastie adâncă între noi și El și nimeni nu este nici măcar dispus să treacă. Judecata și mustrarea Lui sunt prima dată când suferim un astfel de mare regres și o astfel de mare umilință. Judecata și mustrarea Lui ne-au permis să apreciem cu adevărat onoarea și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omului, comparativ cu care suntem atât de josnici și impuri. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să realizăm pentru prima dată cât de aroganți și pompoși suntem și cum omul nu va fi niciodată egalul lui Dumnezeu sau la același nivel cu Dumnezeu. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să tânjim să nu mai trăim cu o astfel de fire coruptă și ne-au făcut să tânjim să ne eliberăm pe noi înșine de o astfel de natură și esență pe cât de curând posibil și să nu mai fim detestați de El și dezgustători pentru El. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut fericiți să ne supunem cuvintelor Sale și ne-au făcut să nu mai fim dispuși să ne răzvrătim împotriva orchestrațiilor și aranjamentelor Lui. Judecata și mustrarea Lui ne-au dat încă o dată dorința de a căuta viața și ne-au făcut fericiți să-L acceptăm ca Mântuitorul nostru… Am ieșit din lucrarea de cucerire, am ieșit din iad, am ieșit din valea umbrei morții… Dumnezeu Atotputernicul ne-a câștigat, acest grup de oameni! El a triumfat asupra Satanei și Și-a învins toți dușmanii!

Suntem doar un grup obișnuit de oameni stăpâniți de firea satanică stricată suntem cei predestinați de Dumnezeu din vechime și suntem cei în nevoie pe care Dumnezeu i-a ridicat din murdărie. Cândva L-am respins și condamnat pe Dumnezeu, dar acum am fost cuceriți de El. Am primit viață și am primit calea vieții veșnice de la Dumnezeu. Indiferent unde suntem pe pământ, în ciuda prigoanei și a nenorocirilor, nu putem fi despărțiți de mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic. Căci El este Creatorul nostru și singura noastră răscumpărare!

Iubirea lui Dumnezeu avansează precum apa unui izvor și este dată vouă, și mie și lui și tuturor celor care caută cu adevărat adevărul și așteaptă apariția lui Dumnezeu.

Precum luna urmează întotdeauna soarele, lucrarea lui Dumnezeu nu încetează niciodată și este îndeplinită asupra voastră, asupra mea, asupra lui și asupra tuturor celor care calcă pe urmele lui Dumnezeu și acceptă judecata și mustrarea lui Dumnezeu.

Exprimat pe 23 martie 2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *